Variațiune pe aceeași temă: Fața mea e construită (Partea 11)

(Disclaimer: cineva mi-a atras atenția că se scrie aceeași, nu aceiași. Drept urmare, putem să cădem de acord că nu știu să scriu. Mulțumesc, J.)

lvt

Replica în sine sună cam așa (furată direct din scenariu):

„When you were here last, you turned on the stairs and said, „My face is a city.”

What did you mean by that? What city?

My face or your face?

What are you talking about?

My face or your face? What city?

What city?”

La fel ca și restul filmului (Forbrydelsens Element, 1984), Von Trier construiește o lume distopică, întunecată, fără de speranță. De ce nu chiar și fața protagonistului să nu fie asamblată, cărămidă cu cărămidă, fundație cu fundație, pe un schelet de anti-erou, presărat cu vicii? În fond, nu e o cursă bine versus rău, ci om contra om.

Nici nu e o surpriză că intro-ul din True Detective are elemente din aceiași credință arhitecturală.

td1 td2

Anunțuri

Obsesii feminine cinematografice … (partea 26)

doom generation

Amy Blue (Rose McGowan) – The Doom Generation, 1995, Gregg Araki

lyndon

Lady Honoria Lyndon (Marisa Berenson) – Barry Lyndon, 1975, Stanley Kubrick

neds

Aunt Beth (Marianna Palka) – Neds, 2010, Peter Mullan

1. ură și furie

le simt. în adânc, în locurile unde puțini se avântă, unde puțini cuteză să se uite. ard mocnit, aruncând priviri incandescente spre suprafață. vor să iasă. să ardă cum trebuie. să consume. haotic și categoric, îndreptate spre orice și oricine. vor să mă învăluiască și o să le las. vreau să le simt cum îmi calcinează oasele, cum îmi topesc pielea și cum îmi fierb sângele în vine.

nu vreau să fiu oprit. nu vreau să fiu ținut în brațe până când nu mai arde nimic. nu vreau să fiu întreg.

la dracu’ cu toate stavilele, autocontrolul și impunitățile. la dracu’ cu toată ordinea, haosul clocotește în mine. la dracu’ cu omul, animalul vrea să iasă, cu barbarismul și bestialitatea asociate cu el. la dracu’ cu societăți și civilizații, vreau să urlu din rărunchi în păduri desolate. vreau să prădez și să vânez. vreau să simt sânge proaspăt în gură, fierbinte și metalic. vreau să beau din voi. vreau să vă terorizez visele dinainte de trezire. vreau să vă fie frică de mine.

Viața ca artă: încă o scurtă adiție (eseu)

Mă uit la Winter Sleep, filmul lui Nuri Bilge Ceylan care a câștigat Palme d’Or la Cannes anul trecut și am dat de o secvență în care Aydin vorbește cu sora sa, Necla, despre o carte pe care presupun că Aydin voia să o traducă.

Untitled

Instant, creierul meu a făcut o legătură cu un pasaj din Pianistul de Manuel Vázquez Montalbán.

” – Acum lucrezi? Ai tradus ceva?

– Îți mulțumesc că nu mă întrebi: Ai tradus mult? Faci să-mi pară lucrurile mai ușoare. Am tradus ceva. Ca să fiu mai exact, cam zece rânduri, dar conștiincios, asta da.

– Niciodată nu-mi amintesc ce traduci. Mi se pare o chestie plicticoasă.

– Gândirea lui Thomas de Quincey, antologie și comentarii.”

Un mic backround, Aydin din film și Russel din carte sunt amândoi artiști, actor și, evident, pianist. Pare-se că traducerile sunt un fel de part time job pentru artiști.

A doua carte

So, here we are again.
E mică, editată special pentru Scribd și un citit cât mai cursiv, așa că să nu vă aud că de ce e prea mică. Dacă sună a ceva legat de Iisus, ei bine, așa și e. Iisus se întoarce la omenire să o salveze. Printre cyberspațiu, videofoane, mașini zburătoare și colonii marțiene. Un amestec de cyberpunk, filosofie futuristă și umor robotic. Și cam atât.
Este moca și o să fie moca și pe viitor. O puteți downloada în .doc și .pdf și pe viitor poate o să o transform și în .epub sau .mobi. Tot ce vă rog este ca dacă v-a plăcut, să dați un share pe Facebook și un like pe Scribd. Apropo, share la link, nu la evenimentul ăsta. 😛 Și evident, aștept criticile prin SMS sau telegramă. Enjoy!
https://www.scribd.com/doc/250321876/A-Doua-Venire

Prima carte

După o aventură de un an și ceva, am reușit și eu în sfârșit să-mi public cartea. Ca e-book. În engleză. Un pic demoralizant. Dar e un vis devenit semi-realitate, pentru moment.
Costă 1.99 USD. N-o cumpăra pentru că suntem prieteni. Ia-o dacă vrei să citești ceva. Ia-o dacă-ți place umorul ușor dezaxat și negru. Ia-o dacă îți place cât de cât SF-ul light. Ia-o dacă … în fine, ai înțeles ce vreau să zic. Poți chiar să dai și un Share, pentru că tot eu mă ocup și de marketing.

 

https://www.smashwords.com/books/view/366154

Libertate (short story)

Mi-a înțepenit fundul pe bancheta asta de lemn. Ce orășel de căcat. Lumea se strânge aici pentru libertatea eternă, de parcă ar fi cine știe ce Nirvana de câțiva kilometri pătrați. E doar o idee perpetuată de alcool, iarbă și, ocazional, de muzică bună. E doar un loc plin de bețivi și idioți. Locul perfect să-ți plângi de milă, sau mai rău, să-ți cultivi visele de dumnezeire. În loc de ceață, se adună vapori de cinism și miroase a nihilism strâmb. Noaptea asta nu sună a bine, a trecut de miezul nopții și sticla asta de vodcă încă nu și-a făcut efectul. Toată lumea doarme în corturile lor puse perfect simetric, de parcă suntem la o convenție de yoga. În pula mea de simetrici. Trebuie să mă duc să mai iau ceva de băut, altfel mă apucă somnul. Îmi mut hoitul de pe bancheta asta împuțită și îmi fac drum spre cel mai apropiat magazin. Casele astea dărăpănate sunt companionii perfecți în imperfecțiunea lor. Una mai are puțin și cade, alta are o fereastră mai mare decât cealaltă. Așa da, prea multă perfecțiune face omul să creadă că există așa ceva. „Luați entropie, neamule!

Un câine latră pe măsură ce mă apropii de magazin, și tot ce vreau să fac e să țip „TACI ÎN PULA MEA!„. N-am nimic cu câinii, dar mă enervează la culme lătratul lor. Intru repede înăuntru ca să nu îi văd pe jalnicii ăștia care stau în față, încercând să fie cool cu berea lor de 2 lei și discutând despre genuri obscure de muzică, de parcă mi-ar păsa mie de gusturile lor retardate. Tipa de la ghișeu îmi aruncă ocheade de parcă am intrat să-i fur băutura. Sau de fapt țipă în minte să plecăm în pula mea odată la culcare că moare de somn. „Scuze, tanti, lumea nu se duce la culcare că vrei tu„. Îmi plătesc poșirca și decid să ies la o plimbare pe ulițe. Sper să nu regret.

Da, e adevărat, ținutul ăsta nu prea doarme. Într-un oraș normal, străzile ar fi goale și orice tâmpit care doarme pe jos ar fi adunat de forțele de ordine, sau de ambulanță, după caz. Dar nu aici. O grămadă de hippioți jegoși stau pe trotuare, sorbind cu jind dintr-un PET de bere de parcă ar fi ambrozie. Pe undeva un bar de metale își dă duhul. Odată, îmi plăcea să stau cu genul ăla de oameni. Stilul de viață, conversații semi-inteligente, dar după un timp realizezi că se agață de o ideologie adolescentină mai ceva ca naziștii. Și, desigur, câțiva neo-naziști se bat cu câțiva punk-eri pe eterna temă, „Care se agață de trecut mai mult?„. Patetic, asta-i libertatea de exprimare? Să ne dăm niște picioare în cap, vedem noi care are dreptate mai multă. Dă-o-n pula mea de relativitate. Un cuplu se plimbă ținându-se de mână. Par drăguți așa, zâmbind și tot holbându-se unul la altul. Și tot îmi vine să țip la ei: „Coaie, cum puteți să fiți romantici aici? Duceți-vă oriunde, pe un câmp, în vârf de munte, dar nu aici! Aici vin idealiști și se transformă în mici răhăței plini de sarcasm. Aici vine romantismul și se transformă în lăbăreală ieftină. Cu fiecare gest minuscul de sentimentalism făcut aici, dați palme puținului bun simț care a mai rămas pe lume. Și pentru ce? În numele libertății? Astea-s doar regurgitări. Plecați în pula mea mai repede de aici, cât mai puteți.„. Dar nu zic nimic, doar trag o dușcă și merg mai departe. Nu e de datoria mea să-i salvez pe toți.

Ajung pe plajă. Aceiași poveste, numai că aici au focuri de tabără. Nu vă ajută cu nimic, bă, lăbarilor. Băgați și niște folk d-ăla de prost gust, la chitară acustică, ca să fie tabloul complet. Caut un loc care să fie curat de oameni și spre surprinderea mea, chiar îl găsesc. Niște idioate se hlizesc ca greblele pe timp de toamnă, ca să atragă atenția masculilor din raza lor. Stați liniștite, sunt destui tâmpiți pe aici. Dacă îi alegeți bine, deși mă îndoiesc, o să vă fută unul prin corturi. Dacă aveți noroc să nu pută sau să borască peste voi. Mai încolo e un grup de semi-jamaicani albi, care o ard pe cantități industriale de iarbă și vorbesc despre pace globală și alte porcării de genu. „Bravo, băieți, Paler ar fi mândru de voi, filosofi de mase ce sunteți. Când vă întoarceți de aici, vă reluați agenda de agățat puștoaice prin baruri pe care le vrăjiți cu dread-urile voastre făcute de bunica„. Fute-m-aș pe ea de lume. O blondă se împleticește înspre mine și aterizează chiar lângă sticla mea desfăcută. „Pe aproape, pisi, foarte aproape”. Încearcă să-mi zică cum o cheamă, dar eu tot ce sesizez e respirația ei de bere și vomă. După aceea, încearcă să mă ghideze până la cortul ei pentru o seară de sex sălbatic, după spusele ei. „Scuză-mă, păpușă, dar și beat mort am standarde”. Eu sunt un om de bun simț, așa că decid s-o resping blând. Îi pun palma pe față și o împing pe spate, în nisip. Brusc, capul ei cântărește o tonă, pentru că altfel nu-mi explic de ce nu se mai poate ridica. Mă scol și plec. Cât aș vrea să orbesc și să surzesc în momentul ăsta.

Fute-m-aș pe visele voastre de libertate.

Constanța Papergirl

E prima dată când fac reclamă la ceva, dar evenimentul asta e super tare. Citez:

Fie că doriți să expuneți desene, picturi, fotografii, colaje, etc, singura condiție este ca acestea să fie realizate pe un suport care se poate rula. Nu există o temă impusă și nici o dimensiune precisă, ceea ce face ca artistul să aibe libertate deplină.

Pentru ca proiectul să fie mai interesant, m-am gândit că și scriitorii ar putea participa! Aștept propuneri de poezii, nuvele,etc, pentru cei interesați, căci unul dintre cele mai interesante lucruri este modul în care artele se pot îmbina.

Există două centre de colectare în oraș pentru voi: Prăvălia Cu Cărți 
(Str. Stefan cel Mare nr 31, Constanta) și Librăria Cărturești ( Libraria Carturesti, City Park Mall, Bdul. Al. Lapusneanu, nr 116, Parter, Constanta) la care puteti trimite sau aduce personal lucrarile.

EXPOZITIA va avea loc la ceainăria Cărturești după data de 20 august.

Dupa cele 2 saptamani de expozitie, ne vom urca pe biciclete si vom pedala pe starzile orasului, in sir indian, aruncand trecatorilor role cu lucrari. Fiecare lucrare poate fi semnata, pentru a oferi fericitului “primitor” posibilitatea de a lua legatura cu artistul care a realizat-o. Daca vrei sa participi la distributie, da-ne un semn si te vom trece pe lista de biciclisti.

Ziua 3: Moș Crăciun e blondă?

19 Decembrie, un Mall consumerist din cartier, orele serii. Plictiseala de după muncă nu se tratează cu minți spălate de Dior sau Luis Vuitton, asta e sigur, dar trebuie să-mi iau cadou de Crăciun, pentru că, să fim serioși, e nevoie de un carton de țigări ca să treci peste sărbătorile astea pline de minciuni și drame familiale (sau familiare, cam tot aia e).  Un colind obosit se aude în difuzoarele și mai obosite agățate de pereții lipsiți de personalitate, pe când morții ăștia se perindă prin magazinele cu sacoșe umplute cu tot felul de porcării. Mă simt ca pe pârtie, blocând priviri goale ca fiind copaci. Cine naiba pune copaci pe pârtie? Ce idiot sunt.

Intru în magazinul de tutun, cu gândul la țigările mele prețioase, când dau nas în sâni cu Moș Crăciun. Cum, sâni? Aparent, patronul magazinului a crezut că ar fi amuzant ca vânzătoarea ar fi mai fericită dacă ar purta, toată luna decembrie după cum am aflat, un costum foarte sumar de Moș Crăciun. Nu știu ce părere are ea, dar eu sunt foarte fericit și-l felicit pentru gusturile sale impecabile. Îi cer cartonul meu de țigări duduii, cu un zâmbet extrem de tâmp ștampilat pe moaca mea, cam ca orice bărbat confruntat cu această dilemă. Blondina nu e complet proastă, așa cum zic bancurile vehiculate prin presa specializată, și aș cam băga mâna în foc că se mai dă și la mine. Ar putea Crăciunul să fie noua mea sărbătoare preferată? Ar putea fi Revelionul, cu cantitățile sale pantagruelice de alcool, fi devansat de un pom împodobit și de un sex oral făcut de o Crăciuniță blondă într-un mall? Prea grele întrebările pentru un creier mic de bărbat și slab oxigenat, sângele evident fiind ocupat cu un penis în semi-erecție.

Nu știu dacă e natura blondelor, sau doar a femeilor în general, de a purta o convorbire doar din ochi. Crăciunița avea ochii albaștrii, cam șterși, cu nimic special în ei, poate un licăr de speranță. Gândurile astea îmi zburau prin creierașul meu micuț când, brusc și iremediabil, am simțit ceva. Crăciunița se înecase cu anumite fluide bărbătești și încerca să-mi bolborosească că vrea un șervețel. Eu, fiind un gentleman înnăscut, i-am dat toată cutia și, deplasându-mă spre ieșirea din magazie, încheindu-mă la pantaloni, i-am zis cu toată candoarea mea de bărbat: păstrează toată cutia. Și atunci m-a pocnit, ăsta e spiritul Crăciunului, să dăruiești din toată inima, fără să mai aștepți un mulțumesc. N-are importanță că sus-numita cutie de șervețele era a magazinului.

Dealul

Dealul, la fel ca infinitul, e doar un cuvânt. Dealul exista chiar și când nu există un cuvânt, un sunet pentru el. Dealul nu poate fi explicat logic sau ilogic. Dealul a fost, este și va fi. Pe deal sunt o infinitate de oameni, din toate timpurile, la vale sau în vârf. La vale e întuneric, ochi galbeni și roșii sclipesc teroare și provoacă angoasă, țipetele adâncesc abisul omenesc, iar gustul sărat te îmbie la o baie în lacrimi. Pe măsură ce urci se luminează. Dar nu face greșeala de a considera drumul ușor. Întunericul și creaturile nu vor pleca, se ascund acum în sufletul tău, și amintirea văii e întotdeauna cu tine, dar vor fi din ce în ce mai mici pe măsură ce urci. În locul întunericului apare lumina soarelui, călduroasă și înălțătoare. În locul monștrilor apar oameni, cu zâmbete și voci cristaline. Arome de flori, dulciuri și fructe au luat loc gustului sărat, și iarba proaspătă îți mângâie simțurile.

Și fiecare om urcă și coboară dealul acesta de o infinitate de ori, de la începutul timpului până la sfârșitul Universului. Este o aventură, un drum spre întuneric și lumină, o epifanie în sine. E materialul realității, ața ce ține marioneta. E un zeu, demizeu și erou legendar în același timp. E demon și dragon.

Ce este dealul? Eu sunt dealul.

 

(I was lost, but now I’m back)