Un tren numit eternitate (short story)

Îmi plimb ochii pe gresia asta și mă cutremur. E maro. Din toate culorile din lume, din toate modelele de gresie din lume, cine a construit stația asta de tren a ales o gresie castanie simplă. Fără nici un model. Fără vreo schimbare. Nici măcar jegul nu se vede. Cum se depune parcă e înghițit de masa asta amorfă. Și de ce ai pune gresie pe tavan?

Am ajuns aici acum câteva săptămâni. Sau luni? Nu-mi aduc aminte. Aici, parcă timpul își pierde liniaritatea. De afară pare o gară obișnuită, cu pereții văruiți cu un alb murdar și cu acoperișul de un albastru safir încântător. De altfel, ca toate gările în care am mai fost. Tot ce voiam e să prind următorul tren spre casă. Când am intrat prima dată înăuntru, m-a izbit liniștea. Aproape te înnebunește. M-am dus repede la ghișeu, dar nu era nimeni. Doar un anunț. Revin imediat. Nu aveam altă opțiune decât să aștept, așa că mi-am luat geanta și m-am așezat pe una din cele cinci băncuțe. Norocul meu era că nu erau scaune din plastic, ci din lemn, desprinse parcă dintr-un basm german. Acum, că mă gândesc mai bine, ăsta ar fi trebuit să fie un semn de alarmă. Și am așteptat. Și am așteptat. Au trecut ore în care pur și simplu m-am holbat în gol. Mi-am citit cărțulia pe care o aveam cu mine. Nu a venit nimeni, nu se auzea nimic, nici un tren nu opri. Într-o criză de plictiseală, am decis să-mi cumpăr singur bilet și să las banii. Am deschis ușor ușița de la ghișeu, deși nu plănuiam să fur nimic, și m-am așezat la micul birou. Scaunul era și el tot din lemn și se clătina ușor, perfect pentru dormit. Un calculator vechi, îngălbenit de timp trona. Un pix și un caiețel era în stânga. Am decis să las un mic anunț prin care să explic ce am făcut. Sper că cine lucrează aici să fie o persoană înțelegătoare. Nu am de gând să petrec o zi întreagă în mijlocul pustietății. Și în plus, persoana ar fi trebuit să fie aici. Programul de bilete era ușor de folosit, am introdus locația curentă, destinația și o mică imprimantă mi-a scuipat biletul. Eram așa de încântat! Am pus totul la loc și m-am așezat, uitându-mă la ceas. Aveam de așteptat doar 20 de minute. Și alea 20 de minute au venit și s-au dus, dar trenul n-a venit. N-a venit nici un tren. N-a venit nimeni.

Ziua de azi a început ca și restul. M-am trezit, m-am spălat în mica baie și m-am așezat la birou. Aștept, dar nu știu ce aștept. Mai am o singură foaie pe carnețel așa că mă apuc să desenez. Conturez un trenuleț, poate în speranța că va veni unul real. Deodată ușa de la intrare se deschide cu violență, lovindu-se de perete asurzitor, și în mica stație de tren dă năvală o femeie. Era isterică, dând din mâini și plângând. Avea două dâre negre la ochi și părul castaniu vâlvoi. La început am crezut că e vreo vedenie, venită din străfundul minții mele să-mi dea de știre că, în sfârșit, am luat-o razna. Se holbează la mine, ținându-se de fălci de parcă i-ar cădea mandibula. Stă puțin pe gânduri și se apropie de ghișeu. Pe unghii are o ojă de un roșu strident.

– Scuzați-mă, când e următorul tren? mă întreabă cu o voce tremurândă.

– Nu știu, dar oricum pe aici nu trece nici un tren …

– Vă rog, uitați-vă pe calculator. Când este următorul tren? Vă rog! și își pune palma pe o mână de-a mea. Încep să mă îndoiesc de existența propriei nebunii.

– Bine, așteptați puțin. Nu știu de ce, dar mă pun pe scaun și încep să tastez. După 3 minute, programul trenurilor era afișat. Femeia se aplecă puțin în față să vadă. Vă rog, nu vă aplecați peste ghișeu. Următorul tren ar trebui să ajungă în 15 minute. Asta dacă nu întârzie, spun eu sarcastic, deși ea n-ar înțelege de ce. Râd puțin în sinea mea. Biletul costă …

– Ah, nu, nu vreau bilet. Se duce și se așează pe o băncuța.

– Așteptați pe cineva? Lipsa unui interlocutor mă face extrem de curios.

– Nu, nu. Și începe să se holbeze la tavan.

– Păi și … dacă nu vreți bilet și nu așteptați pe nimeni, pot sa întreb de așteptați următorul tren? Dacă nu sunt indiscret, o îmboldesc, mai mult sau mai puțin subtil.

– Vreau să mă arunc în fața lui! și un nou val de lacrimi apare pe obrajii săi.

Ies din ghișeu și mă în fața ei. Nebunia a revenit, dar mi-e milă de propria-mi nebunie. Mă mai face asta nebun?

– Dar de ce? Sigur viața nu e așa de rea. Uite, eu sunt blocat în stația asta de tren de ceva timp și nici o singură dată nu mi-a trecut prin cap că singura scăpare e moartea.

– Da, dar dumneavoastră sunteți blocat într-o clădire, eu sunt blocată în lumea asta. Vă rog, nu mă faceți să mă răzgândesc. Oricum n-o voi face. Doar aștept trenul.

– Dar pe aici nu trece nici un tren. De când sunt aici, nu a venit nici unul.

– Atunci, cu adevărat totul este pierdut.

Își îngroapă fața în palme și începe să plângă cu ardoare. Ce aș putea să-i fac eu acestei creaturi? Amândoi suntem într-un Purgatoriu. Mă așez pe jos în fața ei, descumpănit de situație. Femeia se uită la mine.

– Dar … ar exista o soluție. Îmi păreți un om puternic, cel puțin în voință, dacă nu și în mâini.

– Ăăă, da, am putea zice, mă sperii eu și mă ridic. Da, ați putea zice asta.

– Atunci vă implor, țipă ea și se pune în genunchi, omorâți-mă! Omorâți-mă!

Să-mi omor nebunia? Ce dilemă.

– Omorâți-mă! Omorâți-mă!

Vocea ei capătă o frecvență stridentă și abia acum îmi dau seama că mă calcă pe nervi. Era așa de liniște înainte să dea ea buzna în stația mea de tren. Abia acum îmi dau seama că am amândouă mâinile încolăcite în jurul gâtului său, apăsând cu toată puterea brațelor mele. Să-ți omori nebunia cu propriile mâini, ăsta da comportament sănătos. Ochii parcă-i ies din orbite și buzele i se fac albastre. Își dă duhul. O las să se prelingă pe gresie. Nici o mișcare. Nici un sunet.

Mă întorc la ghișeu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: