Unde civilizația modernă este un miraj. Partea 3 (eseu)

  A doua parte 

 

                   2.1. Instituționalizarea și centralizarea puterii politice

Puterea, în științele sociale și politice, este definită ca fiind capacitatea de a influența sau controla comportamentul oamenilor, adesea fiind percepută ca autoritate, termen legitim în contextul în care omul este un animal ce formează structuri sociale. Michael Foucault (1926 – 1984) vobește despre o “microfizică a puterii”, regândind puterea politică dintr-o altă perspectivă ontologică, respingând teoriile moderne care localizează puterea în macrostructuri sau în clasa conducătoare și ca fiind represivă prin natura sa. El consideră că cele două modele dominante ale abordării puterii în epoca modernă sunt eronate; modelul economic, elaborat și propovăduit de marxism, greșește prin subordonarea reducționistă a puterii la dominația de clasă și prin determinism economic; modelul juridic care abordează puterea prin perspectiva normelor de drept, a drepturilor fundamentale și a suveranității statului. Noua lui interpretare vede puterea ca fiind dispersată, nedeterminată, heteromorfă, fără subiect și constituind organisme și identități individuale. O altă idee inovatoare adusă de M. Foucault în studiul puterii politice este conceptul său de “putere/cunoștere”, simptomatic pentru abordarea postmodernă a rațiunii și a schemelor sale emancipatoare. Robert Bierstedt nu ezită sa vadă în problematica puterii una din cele mai tulburătoare probleme ale sociologiei. El compară această putere cu energia electrică, zicând: “Puterea socială seamănă cu cea electrică. Vedem efectele și manifestările amândurora dar nu însuși fenomenul. Puterea socială este transformată în ordine, forță și autoritate; puterea electrică în lumină, căldură și mișcare. Folosirea lor greșită poate aduce moartea. Dar esența acestor fenomene ne scapă …”.

Ca fenomen social, puterea nu numai că este omniprezentă pe toate straturile vieții, dar a însoțit în forme embrionare devenirea omului ca “zoon politikon” (animal social – politikon provine de la cuv. polis, „cetate” în limba greacă, concept propus de Aristotel). Mecanismele prin care se realizează puterea sunt: dominația sau supunerea indivizilor sau grupurilor de către alții, de bunăvoie sau prin neutralizarea rezistenței; conducerea elaborează strategii generale de dezvoltare a societății și a mijloacelor de realizare a ei, adoptă deciziile politice, armonizează interesele și spațiul social; competiția, prin care A își deleagă vionța lui B fiind convins ca B va realiza obiectivele propuse, lucru demonstrat prin competențele lui B în domeniu; coordonarea este procesul de supraveghere și intermediere realizat de subiect; controlul verifică îndeplinirea sarcinilor la parametrii și în condițiile propuse.

Dominația este un concept folosit pe larg de către umanitate, încă de la apariția omului, fiind o unealtă socială, transpusă la geneza statului într-o unealtă politică și este în strânsă conexiune cu competiția. Supraviețuirea, dezvoltarea și creșterea obligă la achiziționarea de resurse (Ricklefs, 1979), şi achiziţionarea resurselor forțează apariția concurenţei (Darwin, 1859). Problema este mai clară la om (față de alte animale sociale), în mare parte datorită concurenței care variază de la banal la crucial și mai ales că oamenii țin foarte mult la conceptul de echitate (principiu etic și juridic care stă la baza reglementării tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc). Asimetria naturală a indivizilor în capacitatea lor de prevala într-o concurență va da naștere întotdeauna la dominanță socială, asta relevând legătura permanentă pe care o are umanitate față de propria evoluție biologică. Și mai mult, această evoluție biologică este în oglindă (mai mult sau mai puțin) cu evoluția politică și socială. Un factor concurent în expresia dominanței este agresivitatea, o emoție primordială care este o partă principală în evoluția speciilor, crescând șansele indivizilor de a supraviețui și de a se reproduce în contextul competiției cu alte specii. În epoca modernă, această tendință este suprimată, dar nu complet. În contextul în care umanitatea și-a asigurat dominanța asupra celorlalte forme de viață de pe glob, energiile derivate de aceste tendințe sunt încapsulate și dau naștere la tensiuni și violențe într-un mod ciclic, sub diferite moduri (asigurarea ordinii publice, asigurarea autorității statului, crime rasiale sau sociale). De reținut este faptul că aceste moduri de a elibera aceste energii vor avea întotdeauna diferite pretexte sau scuze, niciodată ieșind la iveală această nevoie primordială de a elibera agresivitatea.

Conducerea nu este un concept bine definit, și după 2 milioane de publicații pe acest subiect (leadership) tot rămân unele întrebări fără răspuns. Nu există o teorie universală care să explice de ce unii oameni par făcuți pentru a  conduce și de ce restul îi urmează. Fiind animale sociale și cu un creier complex, acestă tendință a apărut odată cu grupurile de vânători-culegători și primele așeazări în Neolitic. Din punct de vedere evolutiv și psihologic, ține de supraviețuire, liderul era și este văzut ca un individ puternic (fizic, experimentat, adaptat) fapt pentru care restul grupului îl urmează. În contextul politic, acest „leadership” este pus în beneficiul societății pentru a asigura înflorirea și dezvoltarea ei, aducând cu sine și antagonismul între obiectivele societății și cele ale membrilor săi. Această antiteză este legată de egoismul intrinsec a ființei umane, o doctrină psihologică (subconștientă de cele mai multe ori) care descrie omul ca fiind întotdeauna motivat de propriile interese, chiar și în ceea ce par a fi acte de altruism, aceaste fiind o vedere descriptivă, și nu una normativă. De aceea, pentru a asigura evoluția societății umane devine necesar să fie controlat acest egoism al indivizilor, iar ei să fie siliți să-și sacrifice țelurile lor personale în beneficiul societății. Filozofia triburilor primitive privind această acțiune de a obliga individul presupunea folosirea religiei ca metodă, prin profesiuni de credință teologică sau metafizică; prin profeți, apostoli și lideri carismatici, înclinați să apuce pe “calea cea dreaptă” pe care Dumnezeu, Weitgestul sau istoria dorește s-o apuce. În realitate, și acestia erau supuși aceluiași tip de egoism ca și cei pe care îi conduceau. Un exemplu concludent sunt faraonii, regii Egiptului Antic. Etimologia cuvântului este schimbată în timpul A Doua Perioadă Intermediară, de către Hyksos pentru a include în definiție și “fiul zeului Ra” (sau fiu de zeu în alte interpretări). Astfel, conducătorii primeau și calitatea de aleși ai zeilor, un alt mod de a legitimiza puterea regală. Astfel, această formă de conducere a ajuns să fie cunoscută ca mod de guvernare faraonic, formă care a supraviețuit mileniilor. Un exemplu concludent este Ludovic al XIV-lea al Franței (și Navarre) care a domnit timp de 72 de ani (1643 – 1715) urcat la tron pe fondul conceptului de drept divin.

faraon cu horus si thoth

faraon reprezentat ca fiind uns de către Horus (zeul soare) și Thoth (zeul înțelepciunii), uleiul fiind reprezentat de un râu de ankh-uri

Bibliografie suplimentară

The Ontogenesis of Social Dominance: A Strategy-based Evolutionary Discipline, Patricia H. Hawley, Max Plank Institute for Human Development and Education, Berlin, Germany

Livescience Magazine, The Evolution of Human Aggression, Heather Whipps

Acțiunea Umană. Un tratat de teorie economică, Ludwig von Mises

Why some people lead, why others follow and why it matters, Mark von Vogt, Department of Social and Organizational Psychology, VU University, Amsterdam, Netherlands

Politologie și doctrine politice, Volumul I, Nicolae Frigioiu, Editura Economică, 2007

A patra parte

Anunțuri

2 Responses to Unde civilizația modernă este un miraj. Partea 3 (eseu)

  1. Pingback: Unde civilizația modernă este un miraj. Partea 2 (eseu) | Societatea Inadaptată

  2. Pingback: Unde civilizația modernă este un miraj. Partea 4 (eseu) | Societatea Inadaptată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: