Viața ca artă (eseu)

Uitându-mă la El artista y la modelo (2012, Fernando Trueba) am dat de o scenă familiară. Artistul (Marc Cros) îi explică Modelului (Mercè) despre un desen. Un desen simplu, a lui Rembrandt, făcut simplist, rapid, care după părerea lui e perfect.

1907622_10152405003562448_2066911968423870624_n

 

O scenă întâlnită oriunde în lume, încă de când omenirea a apărut pe pământul ăsta.

Observe the tenderness of the scene. The position of the child’s arms enables you to feel its footsteps… its insecurity and doubt… And even though you don’t see its face, you can feel its joy. Maybe they’re its first steps… Look at the young girl’s arm, drawn in apparent haste and little attention to detail, but who cares, what matters is the love she feels for the child. She holds the baby and notice how she’s about to let it go. Even though her back is turned, from the angle of her back and head you can feel her attention focused on the child, who laughs excitedly before it begins to walk. How is such wisdom possible? […] Rembrandt uses her… to recreate that instant, to capture a slice of life, something as simple as life.

Sintagma asta, „a slice of life”, mi-a amintit de una din cărțile mele preferate, Canonicatul Dunei (Frank Herbert), unde un personaj important, Darwi Odrade vorbește la fel de un tablou, Colibele din Cordeville a lui Van Gogh.

VGCottages_at_Cordeville

„It was painted by a madman of Old Terra,” she said, bringing her cheek close to his while both looked at a copy of the painting. „Look at it! An encapsulated human moment.”

In a landscape? Yes, dammit. She was right.

He stared at the holo. Those marvelous colors! It was not just the colors. It was the totality.

Herbert chiar zice în altă parte că arta trebuie să reflecte viața; altfel omul nu poate rezona cu aceasta. Dar sunt atât de puține care reușesc să ilustreze ce înseamnă umanitatea.

 

(Să n-aud de Picasso sau Dali că vă dau afară.)

Anunțuri

2 Responses to Viața ca artă (eseu)

  1. zaha says:

    orice artist reda umanitatea prin arta lui, doar ca reda ceva din perspectiva lui. Cam asta e farmecul oricarei arte

  2. Pingback: Viața ca artă: o scurtă adiție (eseu) | Societatea Inadaptată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: