Plasticitate (short story)

Am observat-o acum nouă zile. Mi-a sărit în ochi paltonul ei alb în timp ce îmi beam cafeaua. Era ora 10 și mă pregăteam să plec la muncă. Ea stătea pe bancă și se holba la o vitrină. Lumea trecea pe lângă ea, mașinile se claxonau într-o cacofonie asurzitoare, dar nu-și deplasa privirea de la vitrină. Prima dată am crezut că citește prețurile și speră la vreo pereche de pantofi sau o rochie, dar am realizat că e un magazin de costume bărbătești. Mi-am mutat atenția spre propria-mi viață și m-am dus la muncă. Mi-a fugit gândul fugar la ea; modul în care părul ei negru îi cădea pe umerii albi și cum stătea încordată pe banca aia. Prin ce traumă trecea biata femeie? Când am ajuns acasă, printr-o sclipire de nebunie sau obsesie, m-am dus brusc la geam. Era încă acolo, pe banca aia, holbându-se la aceiași vitrină. Am ieșit pe ușă într-o fugă și am coborât toate scările dintr-un singur salt, la fel cum făceam în copilărie. O furgonetă era să dea peste mine, dar am ajuns prea târziu. Nu mai era acolo. M-am uitat în stânga și-n dreapta, dar nu am văzut nicăieri paltonul ei alb. M-am întors în apartament și mi-am turnat un pahar de bourbon. Am lăsat gustul să-mi deseneze o pădure de conifere, undeva pe unde piciorul omului n-a călcat. M-am calmat un pic, dar curiozitatea te roade indiferent ce ai face. Am luat camera de filmat și am legat-o la calculator, punând-o la geam. Astfel, pot sa văd banca indiferent unde aș fi. Din păcate, femeia parcă intrase în pământ. Începusem să cred că era doar o chestie de o zi, că se așezase acolo din coincidență. Sau poate că era doar un rezultat al imaginației mele. O arătare născută din cele mai ascunse colțuri are subconștientului, o siluetă sexuală ale fetișurilor mele neîntregite.  Oricum, nu era tocmai o pasiune sănătoasă, dar măcar îmi aveam mintea ocupată cu ceva față de subiectele banale ale vieții.

Acum 3 zile am văzut-o iar. Eram la birou, tastând niște cifre la întâmplare așteptând ora 5 ca și cum ai aștepta apă în deșert. M-am uitat la telefon pentru o secundă și am văzut-o prin camera pe care am fixat-o la geam. Stătea în același loc pe bancă, cu fața spre aceiași vitrină. M-am simțit ușurat, nu eram vreun nebun, ci doar un om cu o fixație. Am plecat în grabă, spionând-o în autobuz de frică să nu plece. Nu știam ce o să-i zic, dar în mod sigur o voi întreba de ce vitrina aia. Tremuram de anticipație. Am coborât în stație și trebuia doar să dau colțul. Dar nu mai era acolo. Iar dispăruse. Cotloanele minții era pline cu fum și nu-mi vedeam realitatea. Am urcat în apartament și am început să beau. Am ațipit la scurt timp pe fotoliu. Am visat întuneric. O sirenă vuind în orașul sub noapte mă trezi buimac. Toată camera mirosea a alcool așa că am ieșit la geam să iau o doză serioasă de aer curat. Tot ea. Stătea lipită de vitrină. La început nu am priceput ce făcea. Avea fusta neagră ridicată și avea o mână în boxeri negrii mulați. Paltonul ei care până acum era de un alb imaculat, era desfăcut dând la iveală o pereche de sâni îmbujorați.  Pe geamul ca de cristal, gemetele ei surde formau declarații de plăcere. Ar fi trebuit să am o reacție, să mă excit, să am o erecție. Dar în schimb m-am aflat într-o paralizie completă; eram complet fascinat de ființa asta ciudată. Era îndrăgostită de vreun manechin? Presupuneam că nu era într-atât de superficială și capitalistă încât să se masturbeze la un costum, dar cine știe? Ce o atrăgea așa de tare și de inexplicabil la vitrina aia moartă față de căldura cărnii? Am reușit să mă aproprii de fereastră mai mult, vroiam cu ardoare să-i văd fața. Brusc, încetă. Își aranjă fusta meticulos, își închise paltonul cu răbdare și rămăsese în expectativă. Nu știam ce să fac; nu realizasem, dar îmi țineam respirația. Geamurile parcă vibrau de nervozitate. S-a întors grațios, numai cum o femeie de calibrul ei ar putea, și s-a uitat direct la mine. Mă simțeam ca într-un cuptor cu microunde, fiecare moleculă din corp îmi era încălzită. Cu aceiași grație, se întoarse la stânga și plecă din viața mea.

Câteodată mă mai gândesc la ea și un gând nu-mi tot dă pace în nopțile pline de insomnie. Cum s-a simțit manechinul?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: