Sfert (short story)

6:oo pm.

Atât arăta micul ceas din colțul monitorului. În mintea mea totuși, era mare cât Big Ben. Secundarul se mișcă câțiva milimetri. O undă de sunet îmi devastează neuronii. Pixul se zgâlțâi haotic pe masă și geamurile tremurară de emoție. De ce n-am plecat încă acasă? La ora asta trebuia să ies pe ușă. Nu-i corect!

Mai desenez două linii, notez două coordonate. Sunt singur în birou, restul au plecat pe teren. Ar trebui să fiu recunoscător că nu stau în soare, dar biroul ăsta e mort. Nu bate nici vântul cum trebuie la etajul zece. Mă uit pe geam și văd tot orașul. E plin de viață. Mașini, copii, păsări și acolo, adânc în zare, tronează marea. Încerc să-mi imaginez cum ar fi să locuiesc pe o insulă, dar e și mai rău. Închis de limite naturale, nu doar din necesitate. Dezgustător. Ah, parcă începe să bată un pic vântul. Deschid repede și al doilea geam și urmăresc dansul jaluzelelor. Sunt rupte și murdare, dar ce lasciv și violent se mișcă. Micile bucăți de plastic se lovesc de geam și compun o simfonie de haos demnă de creația universului. Dar ceva lipsește. Un pescăruș aterizează violent pe pragul din jurul geamurilor și începe să cânte. În mintea mea sună a râs diabolic. Știe, nenorocitul, știe că sunt blocat aici și nu pot să ies încă și râde de mine. Alerg repede spre el, aruncându-mi mâinile în aer ca un bezmetic. Nenorocitul se mută mai încolo și continuă să hohotească la claustrofobia mea maniacală. Alerg după el și într-un sfârșit pleacă, dar continuând să scoată sunete, parcă anunțând starea mea mizerabilă lumii întregi. Câțiva amici se alătură și râd în cor. Nenorociții.

Caut un radio printr-un dulap, poate cu puțin noroc dau și eu de ceva sunete care sună vag a ton muzical. Nimic. Dezamăgire. Dau să iau o țigare din pachet. Nu mai e nici una. O gură de suc? Nici atât. Dezolare. O bombă atomică a ras totul de pe fața pământului și am rămas doar eu și niște ruine radioactive. Sunt urmărit din exterior cu o pasiune morbidă și umor negru. Vreți să mă vedeți pe jos, țipând ca un nebun la lună, poate, poate apare vreo salvare? Vreți să mă vedeți rugându-mă la zei imaginari pentru salvare? N-o să vedeți asta, vă jur. Mai degrabă mă arunc de la geam, acum și aici până vă dau satisfacția asta, nenoro …

Îmi sună telefonul. Pot să mă duc acasă. Îmi iau geanta și ies afară din birou.

6:15 pm.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: