Descindere în beci. Partea I

Lumina orașului juca pe pătura de pe pat, după coregrafia dictată de jaluzele jegoase de la geam. Îmi simțeam spatele înecat de transpirație și o picătură mă gâdila obsedant la baza fundului. Nu știam ce să fac să continui sau să mă scarpin; am ales să continui, altfel nu mai scăpam de furia Ei. De o oră ne tot muncim prin toată camera asta, și e mișto, nu mă plâng, dar m-am cam plictisit. Știam ca e greu de satisfăcut tipa, la fel ca mine, și am luat asta ca pe o provocare, dar sexul devine searbăd la un moment dat. Cred că-mi place alternanța mai mult decât provocarea în sine. Surprizele fac viața să merite trăită, nu munca constantă. Cred că a sesizat și ea asta, că se așează pe burtă și-și desface coapsele ca pe un soi de invitație specială. Mă înfig destul de violent în ea și îi trag o palmă zdravănă, de-i rămâne o urmă completă pe șold. Sare ca arsă, gemând ca un animal pe moarte, și își împinge bazinul înspre mine cu o furie dezlănțuită. O pun ferm înapoi și o pompez rapid. Anticipația crește, ăsta e momentul de savurat, secunda aia de dinainte, asta e pentru mine punctul culminant. Ea strânge pătura cu forță, își dă drumul; acum e momentul când e complet goală psihic, nimic nu-i trece prin minte. Devin și eu rigid și mă eliberez și eu. Suntem la unison morți și vii în același timp.

Mă așez pe marginea patului și mă holbez absent pe geam. Încă puțin și se face dimineață, dronele își aprind luminile și își pregătesc micul dejun. Eu în schimb îmi aprind o țigară și o trag în piept de parcă e ultima. Ea se trântește pe fotoliul din fața mea, mușcându-și buza senzual, cu o privire de bestie ațintită spre mine. Dacă aș lăsa-o m-ar devora iar. Și iar. Și iar. Ar vrea ea, crede că mă posedă, dar greșește. Ne posedăm reciproc. Nu, n-aș numi asta iubire sau dragoste, sau altă denumire de sentiment născocită de departamente de marketing. Pur și simplu este. Eu o vreau pe ea, ea mă vrea pe mine. Altceva nu există, altceva nu contează. Câteodată mă face să râd, câteodată mă enervează. Dar orice ar fi, nu mă deprimă. Este opusul vieții și opusul morții. E dualitatea non-existenței. E EA.

Deschide gura aia bogată să zică ceva, dar se oprește. Știm amândoi ce vrea. Îi arunc un zâmbet ștrengăresc, ca și cum îi știu cel mai murdar secret. Nu e murdar, e un secret excentric. Chestia cu care mi-a pus capac îndoielilor chiar din prima seară. Trebuie să mă îmbrac și să mă duc la beci. Începe să chicotească, chipul ei e luminat de această glumiță intimă de parcă doar ce a văzut vreun Dumnezeu care i-a promis viața eternă și mântuirea. Îmi trag pantalonii pe mine stângaci, încă îmi tremurau genunchii de la orgasmul nostru. Culeg tricoul și bocancii de unde i-am aruncat mai devreme și ies pe culoar fără să mă uit la ea. Nu-i las satisfacția să mă uit înapoi.

Pe hol, liniște completă. N-ai să vezi în clădirea asta oameni care se duc la muncă de dimineață. Regizori, scriitori, poeți, actori. Momentan sunt ori beți, ori drogați, ori puși pe fapte mari.  Linoleul de pe jos e absolut jegos; a pornit de la un bej spălăcit și a ajuns la gri. De fapt, ce contează curățenia de pe hol? Undeva, cineva gâfâia. Nu era greu să-ți dai seama ce făcea, întrebarea era cu câți o făcea. Nu mi-au plăcut niciodată orgiile, nu-mi convine să-mi împart prada. Mai ales pe EA. Îmi pun bocancii și încep să merg alene. Desigur, nu era nici o grabă, dar îmi plăcea să o și las să aștepte. Poate că de data asta o să și țipe la mine, nu ne-am mai certat de ceva timp. Nu durau mult, și întotdeauna sexul era furios, primordial de sălbatic. Sarea și piperul, cum se zice. Liftul tot stricat era, și oricum, nu m-aș urca în el. Parcă era făcut doar din fiare sudate laolaltă de un oligofren. Butoanele erau înnegrite de foc, de parcă cineva ar fi suferit un caz de combustie spontană în timp ce se ducea să-și mai cumpere acid. Săracul, poate doar își imagina asta. Lămpile de perete nu ajutau cu nimic imaginea asta; erau în formă de torțe provenite de la vreun trib din Pacific. Unele pâlpâiau stroboscopic în capul meu ca un ciocan, încercând să-mi perforeze craniul cu ditamai cuiele. O mică migrenă juca baschet prin cerebelul meu. Dau două bobârnace la un bec și-și revine. Criză evitată cu succes.

Scările erau abrupte  pe alocuri mici că de abia încăpea o talpă de adult, în altele imense, făcute parcă pentru un aflux de trafic asemănător gărilor. Cred că arhitectul locuia și el pe aici, și dacă nu, ar trebui. S-ar fi integrat perfect printre locatari. Ar fuma niște iarbă cu jamaicanii de la parter și a doua zi am avea o mansardă în formă de burger. Ajung la următorul etaj. Etajul muzicienilor. Un amalgam de sunete îmi violau urechile. Luate individual, era muzică, dar amestecate în halul ăsta era pur și simplu un chin. Trebuia totuși să-l străbat ca să ajung la următorul set de scări. Încep să merg, puțin mai grăbit. În apartamentul din stânga mea o tipă se chinuia să dea o voce de jazz, dar îi ieșea ceva care mirosea vag a pop. Sper că ești draguță măcar, păpușă. Din dreapta se aud bătăi nervoase de tobă. Alt supărat pe viață care vrea să fie rebel și să dea iama în viața aia de rockstar.

Anunțuri

One Response to Descindere în beci. Partea I

  1. Pingback: Descindere în beci. Partea II | Societatea Inadaptată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: