Marketing ciobănesc (scenariu)

FADE IN

INT – O SALĂ DE CONFERINȚE

La o masă, stau 4 personaje, în capul mesei fiind șeful de marketing, restul nu au replici. Toți sunt la costum (cămașă și/sau cravată). Intră un cioban (dacă se poate, îmbrăcat cu o vestă și căciulă de lână).

 

Șeful (Ș) (un aer superior)

După cum ați văzut și în prezentare, trebuie să păstrăm un anumit feeling în reclamă, să pară autentică. Dar asta nu înseamnă că ne vom deplasa la vreo stână să facem research, de aceea am invitat aici un cioban autentic din Apuseni. (face un semn cu mâna) Colegi, el este Cocârjan.

Cocârjan (C) (se înclină scurt)

No, bună zâua, domnilor. (vizibil rușinat) Mulțumesc că m-ați invitat aici … azi.

Ș (se ridică în picioare)

Da, da, desigur.(gesticulează o invitație cu mâna) Vrem să aflăm mai multe despre viața de cioban, așa cum o duci mata. Povestește-ne și nouă ce faci toată ziua, dar sari peste detaliile neimportante.

C (zâmbind)

Apoi, io mă trezesc foarti de dimineață pentru că trebuie să le cânt mioarelor mele. Altfel, nu facem nimica.

Ș (încruntat)

Cum adică să le cânți?

C

Apăi, ca la ceasul deșteptător. Îmi iau flautul și cânt, și cânt, și se scoală ele. Câteodată, mai aruncă și cu vreun pantof de-al meu, semn că au petrecut aseară și să nu le deranjez.

Ș

Dar cum vine asta, domnule?! N-am auzit niciodată de oi care petrec.

C

Da, sunt cam petrecărețe. Îmi mai cer câte o litră de vin sau de țuică. Le-am zis să mai lase beutura, că nu-i a bine, dar nu vor să mă asculte.

Ș

Doamne dumnezeule, ați băut ceva înainte. P-asta n-am mai auzit-o. (râsete)

C

Apoi, nu știu cum e prin alte părți, dar așa e la mine la stână.

Ș

Da, da, sigur. (enervat) Vreau totuși să ne aduci și o oaie să îi facem niște poze, s-o filmăm. Dar o vrem pe cea mai frumoasă, cea mai sănătoasă.

C

Am una care e vedeta stânei, dar nu cred că ar fi bine s-o aduc.

Ș

Dar de ce nu, domne?!

Personaj inactiv

Spune-i că o facem vedetă.

C

Păi în primul rând, nu știu ce să-i zic ca să vină. Nu merge cu ;Hai fă, Jenițo, să mergem la oraș;. Și în al doilea rând, dacă-i spun că o sa fie la televizor, o să i se urce la cap. Și așa are aere de starletă.

Ș

Inimaginabil. Dintre toți ciobanii din Apuseni, te-am găsit tocmai pe tine!

C

Auziți, nu vreți mai bine să-l aduc pe câine? Știe să cânte la țambal.

(Ș își pune mâinile în cap și se așează la loc pe scaun)

FADE OUT

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: