Negru (sau scurt poem deloc eroic)

Luna cea albă aduce puțin a inocență

În pădurea asta întunecată

unde m-am pierdut acum mulți ani

Mergând la întâmplare printre

niște putrezi copaci.

 

Aiurea merg, de câțiva ani

am pornit în căutarea chipului angelic

Ce mi-a fost răpit de creaturile nopții

fără de lumină.

Acum oare caut doar ieșirea?

 

Nici o rază de soare

nu-mi ghidează pasul, ceața acoperă orizontul

sau sunt doar gaze de la mlaștina din apropiere?

Cu o lanternă veche

Dau la o parte umbrele ce vor să mă cuprindă.

 

Oare câți monștrii trebuie să dovedesc

Până când creatura din mine

poate să scape?

Îi aud strigătele încătușate

plânge după libertate.

 

E timpul iar să mă lupt

și sabia o scot din nou din teacă,

Dintre copaci un țipăt lugubru

Îmi înlemnește sângele în mine

și ceața se ridică.

 

Frunzele joacă în aer și crăcile

trosnesc

Dar eu nu văd decât un nor negru

și o vâlvătaie.

Mi-am pierdut mințile oare?

 

Ezitarea mea e scurtă

căci monstrul îmi lasă urme

însângerate.

Sabia își agită lama, dar stupoare,

fumul negru e imun la metalul tare.

 

Nu mai am scăpare

oboseala îmi dă ghes

Cu o scurtă mișcare învăpăiată

Monstrul își înfige gheara

în a mea beregată.

 

Cad la pământ, cu moartea

pe un umăr,

Aburii sângelui se împreunează cu ceața

totul în jur dispare

Și ochii reci mi se împletesc în zare.

 

Am pierdut totul

sau sunt liber oare?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: