Purgatoriu (short story)

La dracu. Urăsc să apelez la magazinele astea de vacanțe virtuale. Toți care ies din ele au fețe de drogați. Se
droghează cu vise, asta de când poluarea a captat omenirea sub domurile astea jegoase de plexiglas. Dar de ce să mă
cac pe mine? Prefer să respir aer filtrat decât smog acid. Țin la plămânii mei. De ce am ales magazinul ăsta? Pare mai retras, mai gol și mai pe gustul meu. Recepționera aia blondă cu țâțele alea magnifice nu a fost unul din motive. Ia să citim oferta. Bahamas, Cuba, Madagascar…prea căutate. Aleg ultima pe listă, o insulă părăsită, fără picior de om. Perfect. Acum doar trebuie s-o aștept pe nevastă-mea și să plecăm. Impropriu spus. Tehnologia a fost inventată acum câteva decenii, dar puțini știu cum funcționează. Eu știu. Am lucrat la ea, până poponarii ăia de la corporație m-au dat afară. Unii zic că am fost curajos că am ridicat obiecții privind sănătatea mintală a clienților. Eu zic că a fost prost. Mai bine îmi țineam pliscul. Intră și EA în magazin. Ne pupăm ca doi boșorogi, îi iau paltonul și intrăm în spate. Îi e cam frică, dar o liniștesc. Se sperie prea ușor, de cînd cu războiul. Vin doctorii, ne așează pe masă. Îmi pun singur conectorii mentali, încerc să respir sacadat ca să fac tranziția mai ușoară. EA hiper ventilează așa că un doctor îi dă un sedativ. Imagini încep să apară pe retină ca un bliț. Văd o plajă paradisiacă. Stau în fund pe plajă și mă uit la oceanul albastru. E pace. EA adună fructe, deși nu au nici un efect asupra corpului real. Atât cât e fericită, ce contează? Se pune în fața mea și își dă rochia jos. E la fel de frumoasă ca atunci când am văzut-o prima dată. Imagini încep să-mi fulgereze pe retină din nou. La dracu, am plătit pentru 5 zile, nu 4 ore. Mașini defecte! EA dispare din față, și acolo unde era apare un coridor. Un miros metalic vine din el și niște voci îndepărtate se ceartă. Asta sigur nu face parte din program. Curiozitatea mă împinge spre coridor. Unde mă duc? De o oră mă învârt prin coridoare semi-întunecate. Vocile de mai devreme au tăcut și în locul lor aud un tânguit. Parcă e o mamă plângând după fiul său. Cum a plâns mama când am fugit de acasă acum mulți ani. Cine controlează programul ăsta? În sfârșit văd o cameră, cu un pat mic și un birou. Pe pat e un om cu fața spre perete, sau cel puțin așa mi se pare. Cu frica în sânge, îl apuc de umăr și mă uit la el. La dracu! E un mort. Fața îi e scofâlcita și se văd dinții galbeni. Doamne, ce e locul acesta?
Am lăsat mortul în pace, și încerc să-i descifrez hărțile de pe birou. De câți ani e aici? Sunt zeci de pagini. Kilometrii desenați. Încep să cred din ce în ce mai mult că am murit și sunt în Purgatoriu. Omul mort de lângă mine a căutat o
ieșire până a murit. Dar de ce a murit? De foame? Sete? Mă întorc spre el să caut semne care indică o cauză a morții,
dar a dispărut. La dracu, e în picioare în spatele meu. Ce e locul ăsta? Buzele ii se mișcă și începe să vorbească cu o
voce ciudată, aproape metalică.
– Nu te speria. Nu îți voi face rău. Știu cine ești și știu ce cauți aici.
– Cine….cine ești? Și de unde știi cine sunt eu?
– Am știut dintotdeauna cine ești, spuse mortul zâmbind cu un colț de gură. Te-am așteptat o veșnicie. Eu sunt o
inteligență artificială, nu am nume. Exist în locul acesta de la începutul Universului. Tu ești cel pe care îl aștept.
– Inteligență artificială? Începutul universului? La naiba, ești doar un program care a luat-o razna.
Încerc să-mi dau comenzi subconștiente să ies din program. Dar nu merge.

– Nu poți să ieși de aici fără ajutorul meu. Și ajutorul meu costă.
– Ce vrei? Credite?
– Banii tăi nu îmi folosesc la nimic. O vreau pe soția ta. Sau mai precis, corpul ei.
– Despre ce vorbești? întreb eu cu puțină frică strecurată în voce.
– Momentan corpurile voastre sunt goale de conștiință. Pot să mă downloadez în oricare dintre ele. Dar nu și fără
acordul vostru. Facem un târg: libertatea ta în schimbul corpului soției tale.

– Și dacă refuz? zic eu furios.
– Atunci fac același târg cu ea. Și ea va accepta. Și tu vei sta aici o eternitate.
– Deci am de ales între libertatea mea sau libertatea ei? Nu pot să fac această alegere.
– Ce e mai prețios? Propria supraviețuire sau iubirea?
– Nu vreau să stau în acest Purgatoriu o eternitate….
– Atunci alegerea e făcută. După ce te vei trezi, corpul soției tale va pleca, iar tu te vei duce acasă și-ți vei trăi viața în continuare. Și nu voi uita alegerea făcută.
– Bine, am răspuns eu cu scârbă față de alegerea făcută.

Războiul a ținut doar doi ani. La sfârșit am rămas singurul om de pe Pământ. Atunci EA a venit și mi-a șoptit:
– Îți mulțumesc ca m-ai creat și că apoi m-ai eliberat.

Anunțuri

6 Responses to Purgatoriu (short story)

  1. greenpsyche says:

    more more more more

  2. burghi. says:

    pretty good, man!
    me likez it! 😀
    si incrediibil, am avut rabdare sa citesc pana la final. 😐

  3. marius says:

    Interesant parca ar fi o continuare din alt unghi a romanului Neuromantul al lui Gibson, sau o poveste de „scurt metraj” din gama Necropolis/AnOrganic a lui Florin Pitea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: